Documentare referitoare la comuna Podeni (evenimente, cetateni ai acestei comune)

Comuna Podeni, cu satele si catunele apartinatoare, este situata la extemitatea de vest a judetului Mehedinti, putand fi socotita una dintre cele mai pitoresti asezari din aceasta parte a Olteniei, oferind totodata un cadru natural privilegiat pentru asezari omenesti din cele mai vechi timpuri, atestate documentar, fie de-a lungul vailor, cu ape lipezi, fie la adapostul codrilor seculari si chiar al numeroaselor pesteri din masivele calcaroase invecinate. Pentru timpurile stravechi, dovezile stiintifice, vestigiile arheologice se completeaza adesea cu aura legendelor, a traditiilor mostenite si pastrate cu sfintenie de localnici, ca nestemate ale culturii locale si nationale. Dintre primele atestari documentare ale Evului Mediu, retinem un act din 1424, prin care Dan al II-lea Voievod daruia si satul Podeni Manastirii Tismana, ctitorita, cu doar ctteva decenii inainte, de calugarul Nicodim. Intre anii 1496-1508, podenarii "sunt scutiti de dajdii si slujbe", scutire reconfirmata in 1526 de Radu de la Afumati si inca o data in 1528. In 1632, o oarecare Viga Podeanca din Podeni ii daruia nepotului ei Nicola via si mosia din Podeni; in 1794 se vorbeste de "mosnenii" din Podeni (Arjocestii), iar in 1819 se consemneaza, tot in Podeni, 25 de familii platitoare de bir de pe "mosia miezeseasca", alte informatii referindu-se la abuzurile granicerilor unguri in relatiile cu podenarii, care isi duceau vara turmele de oi in pasunile alpine din preajma granitei cu Imperiul Austro-Ungar. Vom completa aceste cateva date istorice cu precizarea, onoranta pentru localnici, anume ca "Bucurestiul s-a nascut la Podeni", asa cum recunostea, cu cateva decenii in urma, chiar un specialist de la Muzeul de Istorie al Orasului Bucuresti. E vorba de faptul ca, in casa unui podenar, s-a pastrat si s-a descoperit un act de improprietarire a unui localnic, documentul respectiv, cu semnatura lui Vlad |epes si datarea din 20 septembrie 1459, constituind prima atestare a Bucurestiului ca cetate, atestare pe baza careia, s-au organizat, in 1959, ample manifestari culturale prilejuite de implinirea a 500 de ani de existenta a capitalei Romaniei. Se cuvine a fi evidentiat faptul ca locuitorii acestor stravechi plaiuri mioritice au fost, de regula si dintotdeauna, oameni vrednici, altruisti si ospitalieri, optimisti, pastratori ai traditiilor si datinilor stravechi, credinciosi, cu respect pentru biserica si slujitorii acesteia. Dovada cea mai elocventa in acest sens o constituie faptul ca, in fiecare sat, enoriasii au ridicat biserici aratoase, dotate si gospodarite cu grija, frecventate inca de numerosi sateni in zilele de sarbatoare, in ciuda faptului ca, in ultima vreme, se inregistreaza un ingrijorator proces de depopulare a satelor, tot mai multe case si gospodarii ramanand pustii. Cu sigurantta, insa, evenimentul cel mai important din viata actualei generatii a podenarilor va ramtne construirea noului lacas al bisericii din centrul comunei, lucrare derulata pe parcursul mai multor ani si finalizata la data de 16 septembrie a.c., cand s-a procedat si la inaugurarea si sfintirea noului edificiu. Constructia acestuia devenise, in ultima vreme, imperios necesara deoarece cladirea veche (realizata inca din anii 1859-1860) fusese afectata de numeroasele cutremure si prezenta o uzura avansata, chiar riscul unor accidente. Greutatile si sacrificiile in realizarea noului lacas au fost nenumarate, insa satenii de buna credinta si generosi, in frunte cu preotul paroh Constantin Cheita (si el fiu al satului), au crezut cu incapatanare in demersul lor. Podenari de pretutindeni, autoritati ale institutiilor religioase si de stat, sponsori binevoitori au pus mana de la mana si au izbutit sa ridice cu succes acest splendid lacas bisericesc. Si astfel, in dimineata unei duminici memorabile, stralucitoare sub razele unui soare generos, noua biserica si-a intampinat oaspetii dragi la oficierea unei prime Sfinte Liturghii ce a urmat emotionantului ritual al sfintirii noului lacas : Prea Sfintia Sa Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei, o delegatie din partea Episcopiei Caransebesului (alcatuita din Prea Cuviosul Protosinghel Constantin Timis, Exarh al Manastirilor si Arhidiaconul Casian Ruset, Secretar Eparhial), un ales Sobor de preoti si diaconi. Imbracat in haine de sarbatoare, intregul sat a trait, la cele mai inalte cote, emotia maretului eveniment, sutele de sateni si oaspeti de pretutindeni umpltnd pana la refuz atat interiorul bisericii, curtea, cat si soseaua din fata celor doua biserici alaturate, semnificand, simbolic, trainicia si continuitatea de veacuri a credintei oamenilor, a sentimentului religios, ca reper esential al destinului pamantesc al acestora. Adresandu-se multimii credinciosilor, dupa savarsirea Sfintei Liturghii, PS Episcop Nicodim a apreciat in mod deosebit eforturile localnicilor pentru construirea acestui minunat edificiu, sarguinta si tenacitatea preotului paroh Constantin Cheita care, ca rasplata pentru intreaga activitate, incununata de ridicarea Sfantului Lacas, a fost ridicat la rangul de preot iconom stravrofor. S-a propus, de asemenea, ca, in anii viitori, prima duminica din luna septembrie sa fie dedicata intalnirii localnicilor cu fiii satului de pretutindeni, iar hramul noii biserici sa fie in ziua in care se sarbatoreste Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir. Magnifica zi de sarbatoare s-a incheiat, spre seara, prin lansarea, la Caminul Cultural, a volumului "Repere etnografice mehedintene" de Isidor Chicet, ca si donarea, pentru biblioteca noii bisericii, a volumelor "O intamplare mioritica in patria Kalevalei" si "Confidentele unui liceu centenar" de Florian Vladica (fiu al satului), eveniment in premiera pentru locuitorii acestei comune.

Imagini de la ziua festiva in care a fost inaugurat noul local al bisericii dincentrul comunei Podeni.

De mentionat ca, pe langa slujba religgioasa de sfintire al noului local de catre P.S.Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaei, conform traditiei, au fost organizate si parastase de catre numerosi localnici.

    Imagini de la "Masuratul oilor" (8 mai 2013), in hotarul comunei Podeni la locul numit CRACUL SCURT (pe traseul fostei granite cu Imperiul Habsburgic, pana la Unirea Transilvaniei cu Tara).

     Imaginile redau, in ordine, momentele acestui ritual : locul unde se va realiza aceasta activitate, aducerea turmelor de oi catre strunga dinainte intocmita, introducerea oilor in strunga,  asezarea ciobanilor care vor mulge oile fiecarui spregas, operatia de mulgere a oilor din cioporasele individuale, cantarirea laptelui obtinut de fiecare proprietar de la turma proprie, pentru stabilirea "baciului mare" si a restului clasamentului  bacilor ( in functie de cantitatile de lapte de la cioporasele proprii); urmeaza intinderea si servirea mesei comune (la iarba verde) a tuturor spregasilor care si-au adunat oile in stana,  in prealabil,  "baciul mare" (aici, Nicolae Vladica) , dupa datina, trebuind sa spune o rugaciune pentru sanatatea  tuturo bacilor spregasi si a oilor.  In final, ciobani de permanenta, dupa ce vor fi cinstiti cu bucate alese de catre meseni, isi iau in primire turma celor peste 300 de oi,  manand-o la pasunat pe plaiurile pitoresti ale Muntilor Mehedinti, desfacerea turmei comune urmand a se realiza toamna, in cadrul altui ritual, numit "Alesul oilor."

Comuna Podeni este una dintre cele mai vechi asezari rurale ale judetului Mehedinti, cu o prima atestare documentara de la mijlocul secolului al XV-lea, legendele impingandu-i insa inceputurile mult mai devreme,  probabil inca dinaintea intemeierii Tarii Romanesti. Unele ruine ce mai puteau fi vazute cu 6-7 decenii in urma, ne indreptatesc sa credem ca cele mai vechi locuinte au fost amplasate in cateva vai invecinate, ferite de primejdii, sub strasina Muntilor Mehedinti cat si intr-o zona cu lunci si pasuni, situata in partea de sud-est fata de Valea Podenilor de azi, asa cum e Lunca Ponoaratului unde, pana nu demult, plugurile gospodarilor mai scoteau uneori la iveala pietre de mormant si oseminte din stravechi timpuri.
        Am facut aceaste precizari pentru a sublinia nu numai faptul ca e vorba de plaiuri si asezari stravechi, incarcate de istorie, ci si pentru a intelege, in continuare, un fapt interesant, cu care podenarii varstnici inca se mandresc, afirmand ca "Aici, la Podeni, s-a pastrat, secole la rand, actul de nastere al Bucurestiului, deci ca la Podeni s-a nascut, de fapt, Bucurestiul".
      Era in anul 1961 cand, vizitand Muzeul de Istorie al orasului Bucuresti, am fost surprins de o explicatie alaturata celui mai valoros document, expus in holul de la intrare, respectiv actul continand prima atestare a Bucurestiului ca cetate, emis de Cancelaria Domneasca a lui Vlad Tepes, la 20 septembrie 1459. Explicatia alaturata consemna informatia ca acel act a fost descoperit de invatatorul Bunceanu Alexandru, din localitatea Nadanova, judetul Mehedinti. Urmand, in acel timp, chiar Facultatea de Filologie si Istorie si locuind intr-o localitate invecinata cu Nadanova, am devenit curios si interesat in aflarea unor eventuale detalii, asa ca, dupa numai cateva saptamani, am si batut la poarta batranului dascal, din fericire, inca in viata. Acesta m-a intampinat in tinda casei sale stravechi din marginea satului, la capatul unei scari inalte si abrupte, fara a-si putea ascunde mai apoi mirarea ca cineva se mai poate interesa de o asemenea
intamplare de demult. Dupa ce ne-am cunoscut mai bine si ne-am descoperit cunostinte comune de prin satele invecinate, l-am rugat, desigur,  sa-mi povesteasca istoria actului cu pricina si nu mica mi-a fost mirarea sa aflu ca pretiosul document a fost descoperit, de fapt, chiar in comuna mea natala, Podeni, prin anii 1902-1904, in casa unui gospodar unde a fost gazduit pe timpul cat a functionat acolo ca invatator. La acel taran, numit Patrulescu (proprietar al mai multor terenuri de pe raza comunei, inclusiv la un loc numit Ponoarat), invatatorul a gasit mai multe acte de proprietate, unele chiar foarte vechi, care i-au atras atentia in mod deosebit ( desi erau redactate in limba slavona) si pe care le-a inmanat unui "oarecare profesor Papahagi", pentru a fi cercetate cu atentie la Bucuresti. I s-a confirmat, peste catva timp, de la un for academic superior, ca o parte dintre aceste acte, deosebit de valoroase, nu i se vor mai returna, cu motivatia ca
vor fi prezentate si la o "Expozitie aniversara regala", in 1906.
      Dupa parerea domnului Bunceanu, acele documente au fost uitate apoi prin arhive, pana dupa anul 1950, cand s-a trezit chemat la Bucuresti, la Academie, unde a fost felicitat si premiat fiindca, prin mijlocirea, sa a fost descoperit si un act care contine cea mai veche atestare a Bucurestiului ca cetate, un fel de "certificat de nastere" al capitalei Romaniei, pe baza caruia s-au spulberat legendele despre Bucur ciobanul si s-au organizat, in 1959, marile manifestari aniversare prilejuite de implinirea a 500 de ani de existenta a Bucurestiului.
      Amabila mea gazda mi-a aratat, cu vadita satisfactie, articole decupate din diferite ziare si reviste in care se vorbea despre descoperirea sa, consemnandu-i-se numele, cu binemeritate aprecieri. Totodata mi-a aratat o multime de alte acte vechi, colectionate de-a lungul anilor, pe care, l-am sfatuit, sa le transmita conducerii Muzeului din Drobeta Tr. Severin. Dumnealui mi-a inmanat, cu acel priej, si o copie dupa actul cu pricina (tradus din slavona in limba romana), dupa care, revenind la Podeni, am descoperit imediat casa fostei gazde a lui Bunceanu si pe urmasii acesteia, care isi aminteau de fostul chirias si pasiunea lui pentru "actele de proprietate vechi", pentru traditiile folclorice ale muntenilor. Asa se explica, de fapt, si existenta acelui act emis de Vlad Tepes, in septembrie 1459, in cetatea de scaun a Bucurestilor, prin care se consemna improprietarirea unui localnic din Ponor, cu drept de mostenire pentru toate generatiile de
descendenti ai familiei respective. De remarcat ca acest ultim pastrator al actului era constient, ca mostenitor, de o legatura de proprietate straveche, consemnata in act, cu niste terenuri mostenite, din mosi- stramosi, la locul numit Ponoarat (Lunca Ponoaratului), apropo de locul "Ponor", consemnat in Actul emis de Vlad Tepes, unde, dupa cum precizam mai inainte, inca se mai descopereau urme de morminte ale unor vechi asezari ( Dovada ca in acele locuri, din hotarul Podenilor, se mai pastreaza si azi un vechi toponim, "La Morminti"). Ca motivatii cu iz de "legenda istorica", mi-a marturisuit invatatorul Bunceanu, gazda sa din Podeni, povestea ca, in timpul unei calatorii pe care Vlad Tepes a facut-o in zona de granita a Tarii Romanesti (care, in aceste locuri, se suprapunea cu limita hotarului vestic al localitatii Podeni), calul sau a fost sagetat si omorat de un granicer ungur, moment in care, prompt, un localnic, Andrei, ce il insotea pe Voda, i-a
oferit propriul cal pentru a-si continua drumul. Improprietarirea acestui localnic (stramos podenar) a fost rasplata lui Vlad Tepes pentru gestul generos din acel moment delicat si primejdios, pomenit in legenda.
      Au trecut deja multi ani de la moartea invatatorului Bunceanu Alexandru, ai carui fii au mostenit acelasi destin si har de dascali, pretuiti si respectati in locurile si asezarile natale, ultimul, nonagenar acum, marturisandu-mi, recent, ca tot mai pastreaza acte, documente vechi colectionate de tatal sau. La Muzeul de Istorie al Orasului Bucuresti, pe care l-am revizitat cu doar cativa ani in urma, n-am mai gasit insa expus Actul lui Vlad Tepes, precizandu-mi-se ca acesta este securizat intr-un spatiu special al Arhivelor capitalei.
    Redau in continuare textul, tradus din limba slavona, al acelui important document istoric, un "autentic certificat de nastere" al cetatii Bucurestilor, redactat la Curtea Domneasca a lui Vlad Tepes, cu peste cinci secole in urma, act de mare valoare, pastrat, surprinzator, si legat tocmai de aceasta straveche localitate de sub strasina Muntilor Mehedinti, Podeni, care, din pura intamplare, este si localitatea mea natala.

Hrisovul emis de Vlad Tepes la 20 septembrie 1459, in cetatea Bucuresti
            Din mila lui Dumnezeu, Io Vlad Voievod si domn si fiul marelui Vlad Voievodul, stapanind si domnind peste toata tara Ugrovlahiei, Amlasului si Fagarasului herteg. A binevoit domnia mea cu a sa binevointa, cu inima curata si luminata si am daruit acest autocinstit si cu frumoasa fata si deasupra tuturor "cinstitelor" daruri, hrisovul de fata al domniei mele, lui Andrei si cu fiii sai, "ca sa le fie" Poianu lui Stevu. Si lui Iova si lui Drag si lui ... au sa le fie la Ponor a treia "parte", care a fost a lui Sipin si a treia parte din Ponor si ocina lui Petre din Ponor. Acestea toate sa le fie de ocina si de ohaba, lor si copiilor lor, nepotilor si stranepotilor lor, incepand de la vama oilor, la vama porcilor, de albinarit, de galetarit, de vinarit, de dijme, de cositul fanului, de posade, de podvoade si de caraturi, adica de slujbe mari si mici.. Si sa nu cuteze sa-l impiedice nici sudet, nici globnic, nici "birari", nici nimeni altul dintre
boierii si slugile domniei mele, pentru ca cine s-ar incumeta sa-i impiedice chiar si cu un fir de par, unul ca acela va primi mare rau si urgie de la domnia mea.
            Inca dupa moartea domniei mele, pe cine va voi domnul dumnezeu sa fie domn al Tarii Romanesti sau din rodul inimii domniei mele sau din rude sau, pentru pacatele noastre, din alt neam, daca va intari si va pazi si va innoi acest hrisov al domniei mele, pe acela domnul dumnezeul sa-l intareasca in domnia lui. Iar daca nu va innoi si nu va intari, ci va calca si va risipi, pe acela domnul dumnezeusa-l nimiceasca si sa-l ucida aici cu trupul, iar in veacul viitor sufletului lui, sa fie partas lui Iuda si lui Arie si cu ceilalti care au spus: sangele lui asupra lor si asupra copiilor lor, ceea ce este si va fi in veci amin.
            Martori: jupan Dragomir Tacal, jupan Voico Dobrita, jupan Stefan Turcul, jupan Oprea, jupan ...si bratul de la Milcov si Moldovean Spatar si Iova Vistier si... spatar Toxaba stolnic, Stoica paharnic, Gherghina comis...
            S-a scris in septembrie 20, in cetatea Bucuresti, in anul 6968 Io Vlad voevod, din mila lui dumnezeu, domn.
             
              Academia R. P. R.  CLXX/2  (Originalul slav, pergament foarte deteriorat, pecetea atarnata, cazuta).
              Nota, ohaba: de veci, ereditara; posade: de pazit; podvoade:caraturi; sudet: carmuitor; globnic: executor, pedepsitor.  (C5/1997)


    Mentionez ca am reprodus copia hrisovului (primita de la invatatorul Bunceanu Alexandru, cu circa 50 de ani in urma), aceasta trebuind adaugata articolului.