Imagini

   Casele podenarilor (vechi sau noi) sunt destul de solide si aratoase, construite, de regula, din piatra (parterele, cu beciuri si magazii) si lemn (pentru camerele etajului, podurile in care se depoziteaza ceriale, alte bunuri). Soproane, spatii separate pentru animale sunt anexate adesea la cladirile propriu-zise, in interiorul curtilor iprejmuite cu ziduri sau garduri din scanduri.

Primaria si caminul cultural de la centrul comunei

O pensiune

Hotarul comunei Podeni se intinde pe o suprafata considerabila, cu forme de relief variate, in majoritate pretabile agriculturii cat si pasunilor (sectorul zootechnic avand o veche traditie in aceste locuri). Terenurile agricole pe care se cultiva ceriale cat si cele folosite pentru plantatii de pomi fructiferi sunt situate, aproape in totalitate, in afara vetrelor satelor, in estul acestora, legatura cu casele facandu-se pe drumuri sau poteci dificil de intretinut, mai ales in timpul iernii. Tocmai de aceea toti gospodarii si-au construit conace (cu adapost pentru animale si camere de locuit pentru ei) in proprietatile departate de vetrele satelor, evitand astfel naveta zilnica obositoare.

Conacele sunt, adeseori, aproape la fel de confortabile ca si casele iar in ultima vreme au inceput sa fie si electrificate.

La vîrsta de 85 de ani, Stana Vladica înca urca si cobora poteca abrupta a Croidorului, dintre casa de pe Vale si conacul de la Gornova (fotografie din 1982).

Octogenarul Nicolae Negoitescu (unchiul Coli), "bejenit", inca din tinerete, pe meleaguri banatene, si-ar fi dorit, in ultimii ani de viata, sa mai ajunga, macar o zi si o noapte de iarna grea, la conacul din Podenii copilariei, ca sa mai auda "suierul viscolului la strasina si clinchetul clopotelului oilor din palanca".

Trei generatii, trei vîrste ale satului din veacul trecut (fotografie din 1972).

De-a lungul anilor, razboaiele au marcat profund si viata podenarilor. Ancuta isi aminteste si acum de bunicul ei (invalid de razboi), de unele marturii dureroase ale acestuia despre nenorocirile Celui de Al Doilea Razboi Mondial a carui victima a fost si el (fotografie din 1972).

"Masuratul oilor", straveche traditie mioritica si transhumantica. In imagine, masa la iarba verde, dupa masurarea laptelui si stabilirea clasamentului bacilor, de regula, nelipsind si niste muzicanti care sa implineasca petrecerea si voia buna.

Dumitru Vladica (octogenar si veteran de razboi) isi amintea ca, in afara de anii concentrarilor si razboiului, tot restul vietii si l-a petrecut la conacul de la Glamei sau la stana din mute a oilor, pe timpul verii (fotografie din 1972).

Unul dintre drumurile de legatura cu Baile Herculane porneste din satul de centru (Valea), din preajma dispensarului uman, urca Dealul Prislopului, trece prin catunul Curmatura, pe culmile Sestului, Nicolovatului, Pietrelor Vânete (vizibile in acest peisaj) si Marginii (cu stravechea si legendara Fantana a Paharnicului), traverseaza hotarul de altadata cu fostul Imperiu Habsburgic (totodata si crestele Muntilor Mehedinti), dupa care coboara prin locul numit Seaua Padinii pana in Valea Cernii, in spatele fostei uzine electrice a statiunii (la circa 200 m. mai sus de Hotelul Roman).

In locul numit Elca, trecem pe langa o strunga, din care am retinut o parte din tarla oilor, cu adapostul improvizat pentru eventualele ploi.

De la inaltimile muntilor, privelistea devine tot mai pitoreasca, pana departe, spre valea Dunarii si Muntii Balkani.

Locurile numite Ciucioare, Sulita, situate chiar pe linia de granita cu fostul Imperiu Habsburgic, in prezent hotar intre Oltenia si Banat. La marginea padurii, un drum forestier (pe poteca de altadata a granicerilor) iar in plan indepartat, Varful Domogled, din preajma statiunii Baile Herculane.

In padurile din preajma statiunii Baile Herculane, pot fi intalnite specii variate de plante si animale, unele chiar unice pe plan européan.

Ultimul popas, inaintea coborarii in statiune, il facem la Crucea Alba, de unde admiram paisajul superb al intregului oras, aliniat in dreapta si in stanga raului Cerna.