In ce priveste trecutul istoric, exista dovezi incontestabile ca, nu numai de-a lungul Dunarii ci si in zonele de munte ale Mehedintilor, s-au incrobit asezari omenesti din cele mai vechi timpuri, favorizate de un climat usor mediteranian, mai prielnic, de adapostul vailor sau al pesterilor, destul de frecvente in acesti munti calcarosi. Referindu-ne la  la Evul Mediu romanesc, consemnam o prima atestare documentara, datand din 1424, cand Dan al II-lea Voievod daruieste si satul Podeni Manastirii Tismana (ctitorita, dupa cum se stie, de calugarul Nicodim, care, mai inainte, zidise si Manastirea Vodita). Intre anii 1496 si 1508, locuitorii satului sunt scutiti de "dajdii si slujbe", scutire reconfirmata in 1526 de Radu de la Afumati, reconfirmare stipulata in 1528 si in ce priveste stapanirea, de catre Manastirea Tismana, cu privire la partea de mostenire a unui oarecare Roman din Pades.

         In 1581 si 1583, e intarita stapanirea peste ocinile cumparate in Podeni de catre persoanele devenite coproprietare cu Manastirea Tismana iar in 1632, o oarecare Viga Podeanca, din Podeni, a daruit nepotului ei, Nicola din Glogova, via si mosia ei din Podeni, tot aici consemnandu-se si ocinile mostenite de un capitan din Gorj. In 1779, apoi in 1794, se vorbeste despre mosnenii din Podeni (Arjocestii) iar in 1819, se pomeneste de 25 de familii platitoare de bir, asezate pe mosia "miezeseasca".

         Asemenea atestari (existente in documentarele Arhivelor Statului din Drobeta Tr. Severin, reamintite si intr-un recent "Dictionar Enciclopedic al judetului Mehedinti, redactat de Ileana Roman si Tudor Ratoi) sunt tot mai numeroase dupa 1800, precizandu-se, la un moment dat, si numarul familiilor din Podeni, respectiv 87 in 1835, apoi 165 in 1864.

         La sfarsitul secolului al XIX-lea, Ion Ionescu de la Brad mentioneaza, in lucrarea "Agricultura judetului Mehedinti", satele de mosneni Gornenti ( cu peste 150 de familii), Podeni (cu 165 de familii), Ciresu, Negrusa si Jupanesti (de asemenea, cu peste 160 de familii). Alte documente, datand din 1850, 1859, se refera la paza granitei cu Imperiul Habsburgic (inclusiv pichetele de graniceri din hotarul Podenilor), la unele reclamatii ale mosnenilor din Gornenti, Ciresu adresate prefectului Ion Aureliu si referitoare la unele abuzuri ale granicerilor austrieci care, "in acelu pamantu neutru, adesa-i trage si globescu pentru vitele lor". Se invoca dreptul stramosesc de proprietate, dintr-un hrisov al lui Mircea cel Batran, care prevedea hotarul localnicilor "pana in vad la Cerna", fapt confirmat si de sirul bornelor de granita pastrate pana in jurul anilor 1960-65, cand s-a dispus distrugerea lor de catre autoritatile statului, motivatia fiind in primul rand de natura politica..

         Revenind la date privind factorii demografic si economic, retinem ca populatia Podenilor era, in 1945, de 1562 de locuitori, pentru ca la 1. VII. 1970, sa ajunga la 2330 locuitori, dintre care 1047 erau barbati, 41 erau salariati, 14 mestesugari necooperativizati.

         In 1966, podenarii reprezentau 56 la suta din populatia intregii comune, gornentenii 30,6 la suta iar malareschenii 13,4 la suta. Agricultura locala conta pe circa 4500 ha., din care teren arabil -1492 ha., pasuni si fanete naturale -2793 ha. si vii, livezi de pomi -219 ha. ;  fondul forestier dispunea de peste 2000 ha. In acelasi an, erau 408 locuinte la Podeni, 249 la Gornenti si 101 la Malarisca, alte 36 locuinte noi adaugandu-se in intervalul 1966-1970.

         In 1971, sectorul zootehnic conta pe 857 bovine, 6377 ovine, 257 porcine, aproape 4000 de pasari si 93 familii de albine. Existau in comuna 5 magazine mixte, 5 scoli generale si 2 gradinite (cu 317 elevi, 58 prescolari si 18 cadre didactice), 3 camine culturale, o biblioteca sateasca, o circa sanitara cu o casa de nastere si 5 cadre sanitare.

         Electrificarea comunei s-a realizat, in cea mai mare parte, incepand din anii 1972, contand, in 1990, pe 339 abonati in satul de centru, 135 in Gornenti si 102 in Malarisca. De precizat si faptul ca Podenii, cu statut de comuna administrativa, figureaza din 1864, formata, la inceput, numai din satul omonim (1864-1930,1932-1938, 1942-1950) si din satele Podeni, Gornenti si Malarisca (1931-1932, 1938-1942, 1951-1968, luna mai). In prezent, tendinta populatiei e de scadere sistematica, dupa cum rezulta din efectivele de 1894 locuitori in 1977, 1408 in 1992 si 1173 in 2002, cauzele principale fiind migratia spre oras a tineretului si precumpanirea deceselor fata de indicatorii anuali ai natalitatii.

         Tinem sa mentionam, inaintea parcurgerii ultimei parti a acestei prezentari, un fapt deosebit de interesant si edificator cu privire la istoricul si al comunei Podeni, anume ca aici s-a pastrat, timp de sute de ani, un hrisov redactat la data de 20 septembrie 1459 in Cancelaria Domneasca a lui Vlad Tepes din Bucuresti. E vorba de un act de improprietarire a unui localnic podenar pe nume Andrei, impreuna cu copiii sai, act care constituie prima atestare documentara a Bucurestiului ca cetate, pe aceasta baza organizandu-se, in 1959, aniversarea a 500 de ani de la nasterea capitalei Romaniei.

         Vom reproduce un prim aliniat din acel document descoperit, prin anii 1903-1904, de invatatorul Bunceanu Alexandru (originar din localitatea Nadanova, Mehedinti, dar care a functionat o vreme la scoala din Podeni) in casa gazdei sale din Podeni, proprietar al unei stravechi mosteniri, de care se lega si actul cu pricina, locul respectiv numindu-se acum Ponoarat (fostul Ponor, din hrisov): "Din mila lui dumnezeu, io, Vlad Voievod si domn si fiul marelui Vlad Voievod, stapanind si domnind peste toata tara Ugrovlahiei, Amlasului si Fagarasului herteg. A binevoit domnia mea cu a sa bunavointa, cu inima curata si luminata si am daruit acest atotcinstit si cu frumoasa fata si deasupra tuturor cinstitelor daruri, hrisovul de fata al domniei mele, lui Andrei si cu fiii sai ca sa le fie Poiana lui Stevu. Si lui Iova si lui Drag si....au sa le fie la Ponor a treia parte, care a fost a lui Sipin si a treia parte din Ponor si ocina lui Petre din Ponor, a treia parte, pentru ca au cumparat de la Petre pe 12 florini. Si domniei mele au dat un cal....." (originalul slav al actului, cu pecetea domneasca, s-a expus multa vreme la intrarea in Muzeul Orasului Bucuresti, in prezent fiind pastrat in Arhivele Academiei Romaniei).

           Despre peripetiile acelui hrisov mi-a vorbit, prin anii 1960, chiar invatatorul Bunceanu Alexandru (pe atunci pensionar batran, in satul de origine), adaugand si o legenda istorica, potrivit careia, Vlad Tepes l-ar fi rasplatit pe acel Andrei din Ponor pentru faptul ca acesta i-a oferit prompt propriul cal atunci cand, in timpul unei incursiuni a lui Voda in zona de granita, calul lui a fost sagetat si ucis de granicerii unguri. Oricum, dupa identificarea hrisovului respectiv, podenarii batrani se mandreau cu faptul ca stramosii lor au eliberat "certificatul de nastere" al capitalei Romaniei, Bucuresti.