(Sugestii pentru deplasari turistice in zona hotarului comunei Podeni cat si in imprejurimile acestei comunei. Fragmentul acesta a fost preluat dintr-un studiu monografic intitulat "Dunare, Dunare", referitor la intreg universul geografic al Dunarii romanesti, incepand de la intrarea in tara a acestui fluviu si continuand cu traseul acestuia din zonele judetelor Caras Severin si Mehedinti).

Pentru călătorii sau turiştii dornici să cunoască mai bine aceste locuri şi sate de munte, surprize, deopotrivă numeroase şi agreabile, li se pot oferi, în primul rând, prin potenţialul turistic al zonei (la care ne-am mai referit), începând chiar cu peisajul mirific, de o mare diversitate şi frumuseţe, indiferent de anotimpul preferat.

       După cum se ştie, Munţii Mehedinţi se încadreaza, aproape în totalitate, în marea Rezervaţie Naturală Domogled-Porţile de Fier, dispunând de o floră şi o faună extrem de bogate, cu anumite specii unice pe plan naţional şi chiar european, o mulţime de peşteri, cu superbe tainiţe subterane, despre care, prin anii 1956-1957, reputatul speolog Valeriu Puşcariu (pe atunci, preşedinte al Comisiei Naţionale Pentru Protecţia Monumentelor Naturii) îmi mărturisea, încântat, că sunt dintre cele mai interesante din ţară, atât din punct de vedere ştiinţific cât şi spectacular. Urmând un drum forestier (desprins din şoseaua de pe Valea Bahnei sau de la Topleţ), de-a lungul crestelor munţilor, călătorului i se va oferi priveliştea panoramică a unei naturi fascinante, atât prin larga deschidere către toate punctele cardinale cât şi prin conformaţia reliefului şi coloristica peisajului. În acest peisaj se încadrează deopotrivă semeţia Parângului (spre Răsărit), înzăpezit adesea până primăvara târziu, curbura largă a Dunării, în amonte şi în aval de Drobeta Turnu Severin, întregul hotar al comunelor de pe Valea Bahnei cât şi a celor de pe şoseaua Drobeta Turnu Severin-Baia de Arama, de asemenea piscurile golaşe sau împădurite ale munţilor de pe ambele maluri ale Cernii, derulându-se, spre Sud, până în preajma Orşovei şi a Cazanelor, iar spre Nord, pâna dincolo de izvoarele Cernii şi Piatra Cloşanilor.

       Străvechea aşezare a Macanilor, de sub straşina Pietrii Camenii, peştera de sub acelaşi colos de calcar ca şi cea de la Ciucioare (despre care legendele spun că ar ascunde comori protejate de fiinţe monstruoase), sau cele de la Topolniţa, Epurani, Cusacu, Curecea şi Balta,  

arhitectura caselor, a conacelor din hotarul Podenilor (situate în zona cea mai apropiată de munte), ritualul secular transhumantic (cu  « măsuratul » şi « alesul » oilor, viaţa solitară şi cu o anumită nuanţă de arhaicitate a ciobanilor, sihăstriţi în munţi, din primăvară până în toamnă, băcitul la stâna), specificul vieţii, ospitalitatea şi tradiţiile străvechi ale muntenilor, existenţa unor trasee, locuri potrivite pentru potenţiali turişti, alpinişti sau sportivi (în sezonul de iarna), obiectivele de interes ştiinţific pentru cercetătorii naturii, toate acestea constituie motive plauzibile pentru expediţii turistice memorabile, localnicii putând oferi şi spaţii de cazare corespunzătoare.      

       Dintre numeroasele variante de trasee ce s-ar putea aborda, la sfârşit de săptămână, în zona la care ne-am referit, ne vom limita la două, care pot oferi prilejul cunoaşterii câtorva dintre aceste locuri şi obiective (dintre cele mai interesante şi pitoreşti din punct de vedere turistic), ambele variante necesitând, în mod normal, câte doua zile.

       O primă variantă, contând pe folosirea mijloacelor auto proprii, ar fi cu plecarea, de dimineaţă, din Băile Herculane sau din Drobeta Turnu Severin, pe şoseaua naţională Bucureşti-Timişoara, până la fosta localitate Vârciorova, adică la golful prin care râul Bahna se varsă în Dunăre. De aici, călătoria continuă pe Valea Bahnei, în amonte (pe drumul judeţean descris mai înainte), depăşindu-se satele Iloviţa şi Bahna, până în dreptul comunei Cireşu, în al cărei centru se ajunge urcându-se, din şoseaua de pe vale, spre est, pe un drum scurt, destul de abrupt, dar bine intreţinut. De reţinut că, până în Cireşu, pornind din Drobeta Tr. Severin, se poate ajunge şi pe un drum judeţean mai scurt (de circa 30 km.), respectiv prin localităţile Brezniţa, Jidoştiţa şi Bunoaica, traversându-se culmea împădurită a Matorăţului, de unde priveliştea luncii Dunării cât şi a municipiului severinean este admirabilă.  

       Din centrul comunei Cireşu, dupa circa 3 kilometri, se ajunge deja la vestita Peşteră Topolniţa, situată sub o furcitură de dealuri (cornete) masive de calcar, având doua intrări accesibile pentru vizitatori, şi încă una, largă, cu bolovani imenşi, printre care pătrunde şi se strecoară râul Topolniţa, traversând, prin subteran, întregul masiv de piatră, pentru a-şi continua cursul spre Dunăre. Relaţii, eventual aprobarea cu privire la posibilitatea vizitării peşterii, se pot primi de la conducerea Muzeului Porţile de Fier din Drobeta Tr. Severin sau de la primaria comunei Cireşu, cele două intrări fiind securizate. Peştera, una dintre cele mai lungi din ţară, are un complex de galerii, etajate, cea mai spectaculoasă fiind Galeria Racoviţă, cu splendidele decoraţii de stalactite şi stalagmite, balcoane misterioase, vetre de calcită marmoreană, pline cu apă de o limpezime şi transparenţă perfecte, culoarele mai largi sau mai strâmte, rezonănd impresionant la orice zgomot. Pe un alt versant al dealului dar la aceeaşi distanţă de centrul Cireşului, în satul Jupâneşti, este şi Peştera Epurani, legată subteran cu Peştera Topolniţa, dar mai puţin spectaculoasă decât aceasta, fără amenajări speciale pentru turişti.                                                                                                                    

Dupa vizitarea acestui obiectiv principal al primei zile, se va continua călătoria spre comuna Podeni, prin satul Jupâneşti, apoi printr-o zona cu porţiuni de câmpie şi coline domoale, împânzite de conacele podenarilor, prin imediata apropiere a peşterilor Cusacu şi Curecea (binecunoscute de localnici şi deschise permanent vizitatorilor, fiecare fiind situată la doar câteva sute de metri de şosea), prin satul Malarişca, cu sosirea în Podeni, unde se poate asigura cazarea peste noapte. În privinţa cazării, se poate conta pe amabilitatea şi ospitalitatea mai multor localnici, care dispun deja şi de condiţii corespunzătoare în gospodăriile lor, alteori, turiştii preferând să-şi petreacă noaptea în corturile proprii, în curtea şcolii din sat sau chiar în preajma conacelor, unde sunt şi fântâni, poene curate, un peisaj deosebit de agreabil.

       A doua zi, se poate vizita întreaga vale, deosebit de pitorească, a satului de centru, Podeni, satul Gornenţi, de unde izvorăşte, de fapt, râul Bahna, îmbogăţit imediat cu câteva limpezi pâraie de munte. De asemenea, se poate merge, pe un drum forestier, până la fostul cătun Camăna, situat sub straşina unui munte de calcar numit Piatra Camenii, acolo existând şi o peşteră interesantă dar arareori vizitată din cauza locului greu accesibil. Satele comunei îmbracă haine de sărbătoare, mai ales în zilele de nedee, de Paşti sau ale sărbătorilor de iarnă, de câteva decenii devenind foarte populară şi « Sărbătoarea Salcâmului », primăvara (la care ne-am mai referit), când pădurile de salcâmi de pe versanţi se învestmânteaza cu podoabele albe florale iar aromele acestora înbălsămează întreaga atmosferă.

       Revenirea din voiaj se face tot pe valea Bahnei, prin hotarul Cireşului, pentru Băile Herculan, existând şi o variant, mai spectaculoasă dar şi mai dificilă, pe un drum forestier ce se desprinde din şosea (în porţiunea dintre Podeni şi Cireşu) spre Apus, urcând pe Valea Topolovei, traversând Munţii Mehedinţilor şi coborând la Topleţ.

       O a doua variantă de traseu, potrivită pentru pasionaţii de drumeţii montane, poate fi cu plecarea din spatele Hotelului Cerna, pe cele câteva zeci de serpentine care duc la Crucea Albă, de unde se oferă privirilor întreaga panoramă a staţiunii, de la « 7 Izvoare » şi pâna spre gară, cu semeţia munţilor din preajmă, îmbrăcaţi în vegetaţia multicoloră, a stâncăriilor şi prăpăstiilor ameţitoare, chiar şi de sub pragul în care e înfiptă Crucea Albă. Următoarele puncte turistice, spre care duce poteca aleasă, sunt Peştera Şerban, Vârful Domogledul Mic, apoi Domogledul Mare (de 1105 metri), de unde pot fi admirate lanţurile de munţi până spre Cazane şi Balcani, de asemenea plaiurile Olteniei, până către Balota Severinului sau piscurile Parângului, spre Nord. Acolo, în aerul tare, răcoros, al înălţimilor, poate fi şi o binemeritată pauză de prânz, prilej de a imortaliza pe peliculă imagini unice prin inedit, frumuseţe, căci nu oricând se iveşte prilejul unei asemenea aventuri turistice. Totodată, în mod firesc, se simte nevoia refacerii forţelor căci, după repaosul reconfortant, incursiunea continuă să se deruleze pe serpentinele unei poteci ce coboară abrupt, până într-o poiană largă, înconjurată de munţi cu păduri seculare, în care se află Cabana Muşuroane. Aici, în funcţie preferinţe sau de timpul încă disponibil, aumiţi turişti preferă sa-şi petreacă restul zilei chiar în acest cadru pitoresc, rămânând şi peste noapte, în corturi, în preajma cabanei, sau chiar în cabană (dacă se aranjează o eventuală cazare din timp, cu pădurarul sau cu conducerea Ocolului Silvic din staţiune).

         Traseul propus se va continua a doua zi (dacă se preferă cazarea la Poiana şi Cabana Muşuroane), pe un defileu larg, spre Răsărit, până la intersecţia cu un drum forestier (care vine din Sud, de-a lungul crestelor Munţilor Mehedinţi), urmeaza apoi acest drum, spre Nord, pe la locurile numite Suliţă (unde este instalată, vara, şi o stână), Ciucioare (unde se află şi o peşteră, răvăşită de mai multe ori de bezmetici « căutători de comori »), pâna la locul numit Marginea. Acesta este un fel de platou înalt şi larg, cu o poiană ademenitoare, mărginită, spre Nord, de o pădure de fagi dar cu o deschidere, spre Sud şi Răsărit, ce ofera o privelişte vastă, splendidă, până dincolo de curburile Dunării şi plaiurile oraşelor Strehaia, Motru şi Baia de Aramă . Acest loc, preferat de mulţi turişti pentru a-şi instala corturile şi a petrece acolo câteva ore memorabile, în aer liber, ar putea fi deci a doua variantă pentru tabăra de noapte (dacă nu s-a înoptat la Cabana Muşuroane), aflându-se, în preajmă, şi o stâna a oierilor podenari, amenajată pe timpul verii, de asemenea străvechea Fântână a Paharnicului, cu apă rece ca gheaţa şi limpede precum cristalul.

       În fine, traseul zilei a doua (dacă se petrece noaptea la Marginea) se continuă (tot spre Nord), pe acelaşi drum forestier, pornind de lângă Fântâna Paharnicului şi urmând, astfel, de-a lungul muntelui numit Piatra Camenii, vechea graniţă dintre România şi fostul Imperiu Habsburgic, zonă în care încă se mai disting gropile fostelor tranşee din Primul Război Mondial. După un parcurs de circa două ore (la care se adaugă popasurile inevitabile pentru contemplarea unor peisaje încântătoare), se ajunge la Colţul Pietrii (adica la extremitatea nordica a acestui munte), zonă în care se pot vizita cabana de la Balta Cerbului (situată la o altitudine de 961 metri) sau stâna de la Rotata, aflată tot în hotarul podenarilor. Pentru coborârea din munte, spre Valea Cernii şi Băile Herculane, se pot folosi, după preferinţe, fie drumul prin poiana largă de la Şeaua Padinii (cu sosirea la fosta uzină electrica) sau, mai la Nord, o potecă singuratică, ce se strecoară prin pădurea de brazi şi fagi, coborând la locul numit « 7 Izvoare ». Deplasările efective (cât şi popasurile inerente) ar putea însuma, în fiecare din cele doua zile, câte 10-12 ore, fiind deci de preferat zilele mai lungi şi cu timp prielnic, adică din primăvară până toamna, când şi natura este mai generoasă, atât în ce priveşte peisajul, cât şi starea căilor de acces, mai ales spre înălţimile munţilor. Pe timp de iarnă, o asemenea drumeţie poate fi dificilă sau chiar riscantă, în caz de timp nefavorabil.

       În încheierea acestei sumare prezentări a unora dintre cele mai interesante şi pitoreşti zone, legate de traseul şi destinul mehedinţean al Dunării (inclusiv spaţiul vestitei Rezervaţii Naturale Porţile de Fier- Domogled, Valea Cernii şi Valea Bahnei), să ne reamintim semnificativa remarcă a lui Nicolae Iorga : « Fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie şi un dram de iubire ca s-o înţelegi ».